Avocatul poporului politic

Cel mai recent exemplu: Avocatul Poporului în cazul Sorin Oprescu. Avocatul Poporului nu a fost avocatul lui Oprescu, ci al lui Victor Ciorbea, șeful instituției. A scos capul de după birou și a țipat „abuz”. Pentru că a fost abuz sau pentru că a vrut să i se vadă capul? De către cei care l-au pus în funcție sau de către cei care susțin, în continuare, că nu își face treaba?

Bătaia de joc de la „ordonanța Dragnea” (prin care PSD a câștigat peste 400 de primari și câteva mii de consilieri locali în an electoral) și cea legată de limitarea accesului la vot în diaspora nu pot fi uitate doar pentru că îl ajuți, fără să ți se ceară, pe un politician aflat în primii cinci în topul popularității și care a fost membru important în partidul care te-a numit în funcție. Nici faptul că ai primit cadou o derogare de la lege pentru a putea cheltui mai mult pe protocol nu ar trebui să conteze.

Ciorbea, primul politician în activitate de după 2000 care ocupă această funcție (au fost preferați tehnocrații) s-a sesizat din oficiu că avocații fostului primar al Capitalei susțin că acesta nu poate fi investigat în interiorul penitenciarului, la fel ca toți ceilalți deținuți, ci trebuie consultat medical unde vrea el. Nu a răspuns unei solicitări, la care ar fi fost obligat să răspundă, ci a intervenit într-o situație în care personajul principal este apărat în fața acuzelor de o echipă întreagă de avocați.

Nu contează finalitatea intervenției Avocatului Poporului (de precizat, totuși, că nici medicii din afara penitenciarului nu au descoperit semne, până acum, că viața fostului primar ar fi fost sau ar fi în pericol), ci motivația ei.

Desigur, instituția Avocatului Poporului nu trebuie să facă diferențe între persoane. Faptul că în cazul de față este vorba despre o persoană cunoscută (cum a fost și în cazul Monica Iacob Ridzi, tot sesizare din oficiu) nu discreditează scopul final sau fondul problemei: condițiile de încarcerare, condițiile medicale (tehnice și umane) din penitenciare și dreptul la sănătate. Dar rămâne problema oportunității. Nu a fost o cerere, o scrisoare la care Ciorbea ar fi fost obligat să răspundă, ci așa a considerat el. De ce? Pentru că fostul primar al Capitalei a fost „procesat” de sistem așa cum prevede legea?

Ce este atât de special la această instituție cu numai 130 de angajați și un buget de circa 2,3 milioane de euro? Faptul că este singura care poate, conform legii, să atace ordonanțele guvernului la Curtea Constituțională. Nu este singura misiune, dar este singurul atribut unic pe care îl are. Poate bloca abuzurile guvernului „din fașă”. Ce a făcut Ciorbea vara trecută când „ordonanța Dragnea” (55/2014) a permis primarilor, timp de 45 de zile, să își schimbe partidul fără să își piardă funcția? Nimic. Ce a făcut Victor Ciorbea când guvernul Ponta, cel mai probabil intenționat, a redus posibilitatea românilor din diaspora de a vota la alegerile prezidențiale? Nimic. De ce?

Iată răspunsul oficial, luat de la începutul raportului pe anul trecut (pagina 9 a documentului): „Față de criticile ce mi-au fost aduse și pe care le respect, consider că sunt necesare unele precizări. În mandatul meu de până acum în fruntea instituției, nu am făcut decât să continui o practică deja existentă, aceea de a nu implica Avocatul Poporului în controlul de constituționalitate a legilor sau ordonanțelor de urgență ale Guvernului, care au un pronunțat caracter politic sau electoral„.

Simplu spus, șeful singurei instituții care poate bloca un eventual abuz al guvernului prin ordonanțe de urgență consideră că, atât timp cât ele au caracter politic, nu trebuie să se implice. Dar ce altfel de caracter poate avea o ordonanță? Nu vin toate în urma unor decizii politice? Lipsa de reacție a instituției conduse de Victor Ciorbea a fost subliniată inclusiv în raportul MCV: „Chiar dacă este de înțeles că Avocatul Poporului dispune de o marjă de apreciere cu privire la situațiile în care este oportun să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea ordonanțelor de urgență, această limitare autoimpusă creează de fapt o lacună care în actualul cadru instituțional din România nu poate să fie suplinită de la alți actori„.

Adică în loc să se folosească de cel mai important prerogativ pe care îl are la dispoziție, fostul primar-premier pare, mai degrabă, că duce o campanile de imagine. Dar este imaginea proprie, nu a instituției și nu este în fața celor pe care ar trebui să îi ajute, ci în fața celor care l-au pus în funcție.

Victor Ciorbea a scos capul de după birou și a țipat „abuz”. Și are dreptate. Doar că el, în sine, este un abuz. Este abuzul partidului de la putere care a neutralizat, prin el, singura instituție care poate bloca ordonanțele de urgență, prin care guvernul se substituie, de fapt, legislativului.

De ce mai avem nevoie de Avocatul Poporului atunci? Poate se poate da o ordonanță de urgență că nu mai avem. Și poate că este o ordonanță politică. Și poate că Ciorbea nu o va ataca nici pe asta.